10 ședințe cu Grinch despre anxietate
Postarea 3 din 10
Nevoia de control în anxietate nu arată întotdeauna ca dorința de a conduce tot ce se întâmplă în jur. De multe ori arată mult mai cuminte: încă o verificare, încă un plan, încă o întrebare, încă o confirmare că lucrurile vor fi bine. Omul nu încearcă neapărat să controleze lumea. Încearcă să obțină suficientă siguranță încât să nu fie surprins, rănit sau pus în dificultate. Problema este că anxietatea rareori spune când are suficiente garanții.
Pacientul intră în cabinet cu un plan.
De fapt, cu mai multe.
Un plan pentru ceea ce se va întâmpla, unul pentru ceea ce s-ar putea întâmpla și încă două pentru situațiile în care primele planuri nu funcționează. Anxietatea stă lângă el, foarte mulțumită, și verifică dacă există suficiente variante de rezervă.
Grinch răsfoiește foile.
„Și planul pentru cazul în care viața nu citește planurile tale unde este?”
Pacientul nu râde imediat. Anxietatea, cu atât mai puțin.
Nevoia de control nu apare întotdeauna ca dorință de putere. Uneori apare ca nevoie de siguranță. Omul nu încearcă să conducă lumea. Încearcă doar să se asigure că nimic nu îl va surprinde, răni sau pune în dificultate.
Numai că viața are obiceiul neplăcut de a nu completa formulare în avans.
Nevoia de control în anxietate și promisiunea certitudinii
Pacientul vrea să știe dacă va reuși, dacă ceilalți îl vor înțelege, dacă relația va rezista, dacă decizia este corectă și dacă lucrurile se vor termina bine. Întrebările sunt firești. Anxietatea le transformă însă în condiții care trebuie îndeplinite înainte ca omul să poată merge mai departe.
Grinch îl ascultă, apoi întreabă:
„Câtă certitudine îți trebuie ca să poți trăi?”
„Toată.”
„Atunci avem o problemă administrativă.”
Anxietatea promite liniște în schimbul controlului total. Spune că, dacă verifici suficient, anticipezi totul și pregătești fiecare răspuns, vei fi în siguranță. Dacă mai analizezi puțin conversația, poate vei înțelege ce a vrut celălalt să spună. Dacă mai verifici încă o dată decizia, poate vei elimina riscul unei greșeli. Dacă pregătești toate scenariile posibile, poate nimic nu te va lua prin surprindere.
Nu menționează însă că cerințele ei cresc de fiecare dată.
O verificare cere încă una. O confirmare cere o confirmare mai clară. Un plan de rezervă cere încă două, pentru orice eventualitate. Iar mintea ajunge să muncească fără pauză pentru o garanție care nu există.
Controlul excesiv nu elimină incertitudinea. Doar o transformă într-un loc de muncă permanent.
Aici apare paradoxul: comportamentele prin care omul încearcă să se liniștească pot menține tocmai problema pe care încearcă să o rezolve. Dacă am nevoie de zece verificări înainte să mă simt suficient de sigur, mintea poate învăța că o singură verificare nu este de ajuns. Dacă am nevoie permanent de reasigurări din partea celorlalți, incertitudinea devine tot mai greu de tolerat atunci când acele reasigurări nu sunt disponibile.
Planificare sau încercarea de a controla viitorul?
Grinch îl roagă pe pacient să se gândească la un lucru pe care încearcă să-l controleze complet.
„Vreau să știu sigur că nu voi lua decizia greșită.”
„Poți afla asta înainte să o iei?”
„Nu.”
„Atunci încerci să obții un răspuns pe care prezentul nu îl are.”
Pacientul tace. Anxietatea începe să reorganizeze hârtiile.
Grinch nu îi spune să renunțe la planuri. Planificarea este utilă. Pregătirea poate ajuta. A calcula riscurile, a cere informații și a avea alternative sunt lucruri firești. Problema apare atunci când omul nu mai folosește planul ca să înainteze, ci ca să amâne orice pas până când riscul dispare complet.
Și riscul nu dispare complet.
Doar răbdarea.
Diferența dintre planificare și control excesiv poate fi observată în scop. Planificarea întreabă: „Ce pot face ca să fiu pregătit?”. Anxietatea întreabă: „Ce pot face ca să mă asigur că nimic rău nu se va întâmpla?”. Prima întrebare lasă loc incertitudinii. A doua cere o garanție pe care nimeni nu o poate oferi.
Ce pot controla și ce nu pot controla?
Grinch trasează o linie pe foaie. Într-o parte scrie: „Ce pot controla?” În cealaltă: „Ce nu pot controla?”
În prima parte intră alegerile, comportamentul, limitele, pregătirea, felul în care omul comunică și modul în care răspunde unei situații. Poate decide dacă trimite un mesaj, dacă spune „nu”, dacă se pregătește pentru o întâlnire, dacă cere ajutor sau dacă își asumă o decizie.
În cealaltă intră reacțiile celorlalți, trecutul, viitorul, întâmplările neprevăzute și vremea.
Grinch adaugă vremea pentru că cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume.
„Și ce fac cu lucrurile pe care nu le pot controla?”
„Încetezi să-ți mai organizezi viața în jurul lor.”
A accepta că nu poți controla totul nu înseamnă să devii nepăsător și nici să renunți la responsabilitate. Înseamnă să nu îți mai consumi toată energia încercând să obții garanții imposibile.
Nevoia de control în anxietate începe să se reducă nu atunci când omul găsește, în sfârșit, certitudinea perfectă, ci când descoperă că poate tolera faptul că unele lucruri rămân necunoscute.
Siguranță sau încrederea că vei putea face față?
Există o diferență importantă între „Știu sigur că nimic rău nu se va întâmpla” și „Nu știu exact ce se va întâmpla, dar am resurse să răspund situației”.
Prima propoziție cere control asupra viitorului.
A doua construiește încredere în propria capacitate de adaptare.
Uneori, siguranța nu vine din faptul că știi ce se va întâmpla.
Vine din faptul că știi că vei putea răspunde la ceea ce se va întâmpla.
Pentru anxietate, această idee este aproape ofensatoare. Ea preferă garanții, tabele, prognoze și confirmări semnate în trei exemplare. Numai că viața nu oferă aproape niciodată contracte de acest fel.
Omul poate lua o decizie bună și lucrurile pot ieși prost. Poate lua o decizie imperfectă și situația se poate rezolva. Poate pregăti totul atent și totuși să apară ceva neașteptat. Nu toate rezultatele pot fi controlate printr-o analiză mai lungă.
Uneori este nevoie să alegi cu informația pe care o ai și să accepți că restul va fi cunoscut mai târziu.
De la control la flexibilitate
La sfârșitul ședinței, pacientul nu are toate răspunsurile. Are însă ceva mai util: o distincție între responsabilitate și control, între pregătire și încercarea de a negocia cu viitorul.
Poate să-și facă planuri fără să le transforme în contracte cu realitatea. Poate verifica o informație fără să o verifice de cincisprezece ori. Poate cere o clarificare fără să aibă nevoie ca celălalt să îi garanteze ce va simți peste șase luni. Poate lua o decizie fără să știe cu certitudine dacă este cea mai bună dintre toate deciziile posibile.
Grinch închide dosarul.
„Nu trebuie să controlezi drumul până la capăt. Trebuie doar să alegi următorul pas.”
Anxietatea cere o copie a planului complet.
Grinch îi oferă o foaie albă.
Pentru flexibilitate. 💚
Continuă seria „Grinch și anxietatea”
← Postarea 2: Grinch și spiridușii din minte: gândurile automate în anxietate
Postarea 4 → Grinch și corpul care trage alarma
Lasă un răspuns