De ce citim instrucțiunile abia după ce ceva nu funcționează? Cutia este deschisă, piesele sunt pe masă, șuruburile par suficiente și, pentru câteva minute, avem impresia că lucrurile sunt destul de evidente. Nu avem nevoie de manual. Știm ce facem. Cel puțin până când rămâne o piesă despre care suntem aproape siguri că producătorul a pus-o acolo în plus.
Atunci apare manualul.
Nu la început, când ne-ar fi fost cel mai util, ci după ce am încercat singuri, am desfăcut ceva, am montat la loc și am ajuns la concluzia că obiectul are probabil o problemă de fabricație. Este un traseu destul de obișnuit: întâi încercăm, apoi insistăm, abia după aceea citim.
De ce citim instrucțiunile abia după ce am încercat singuri?
Pentru multe lucruri simple avem deja experiență. Am montat rafturi, am folosit electrocasnice, am instalat aplicații și am apăsat suficiente butoane încât să credem că ne vom descurca și de data aceasta. De cele mai multe ori chiar ne descurcăm, iar experiențele acestea ne învață că putem începe fără să citim fiecare explicație.
Când ne întrebăm de ce citim instrucțiunile atât de târziu, răspunsul nu este întotdeauna nepăsarea. De multe ori plecăm pur și simplu de la ideea că experiența de până acum este suficientă.
În plus, instrucțiunile presupun o oprire. Înainte să facem ceva, trebuie să citim cum se face. Iar când obiectul se află deja în fața noastră, acțiunea pare mai simplă decât lectura. Ridicăm piesa, încercăm locul care pare potrivit și vedem ce se întâmplă. De multe ori funcționează. Iar când nu funcționează, avem tendința să mai încercăm o dată înainte să schimbăm metoda.
Manualul devine brusc interesant exact în momentul în care intuiția noastră încetează să mai fie suficientă.
„Sigur intră aici”
O parte din problemă este că lucrurile par mai simple înainte să începem. Privim cele câteva componente și mintea completează repede ce lipsește. Piesa aceasta intră acolo. Butonul acesta probabil pornește aparatul. Setarea asta sigur face ceea ce credem.
Nu este neapărat neglijență. În viața de zi cu zi ar fi imposibil să studiem în detaliu instrucțiunile pentru fiecare obiect pe care îl atingem. Folosim ceea ce știm deja și facem presupuneri rezonabile.
Numai că „rezonabil” și „corect” nu sunt întotdeauna același lucru.
Și există un moment foarte precis în care diferența devine vizibilă: atunci când piesa despre care eram convinși că intră acolo refuză, cu o consecvență aproape personală, să intre acolo.
De ce mai încercăm încă o dată?
Când ceva nu funcționează, prima reacție nu este întotdeauna să căutăm informații noi. Uneori repetăm aceeași mișcare cu puțin mai multă hotărâre. Împingem din nou. Rotim încă o dată. Apăsăm butonul mai atent.
Pentru că există și posibilitatea simplă să nu fi făcut bine prima încercare.
Problema apare când a doua, a treia și a patra încercare sunt aproape identice, iar noi așteptăm un rezultat diferit. În acel moment nu mai testăm obiectul. Testăm cât de mult suntem dispuși să negociem cu realitatea înainte să deschidem foaia care era pe masă de la început.
Insistența poate apărea din motive diferite. Uneori continuăm pentru că suntem convinși că soluția noastră trebuie să funcționeze, iar alteori pentru că am investit deja prea mult ca să ne fie ușor să renunțăm. Despre a doua situație am scris separat în articolul despre de ce renunțăm greu la ceva în care am investit deja timp.
Instrucțiunile au și ele un talent special: devin mult mai ușor de înțeles după ce am făcut greșeala descrisă în ele.
Experiența ne ajută, dar ne și grăbește
Cu cât știm mai multe despre un anumit tip de lucru, cu atât este firesc să ne bazăm pe experiența anterioară. Dacă am folosit zece aparate asemănătoare, nu începem al unsprezecelea ca și cum ar fi primul obiect tehnic din viața noastră.
Experiența este utilă tocmai pentru că ne permite să nu luăm totul de la zero. Dar aceeași experiență poate crea și impresia că noul lucru funcționează exact ca celelalte. De cele mai multe ori diferențele sunt mici. Uneori însă tocmai diferența aceea mică este motivul pentru care nimic nu merge.
Faptul că am mai făcut ceva asemănător ne ajută să începem. Nu garantează că știm deja tot ce trebuie făcut.
Instrucțiunile nu sunt doar pentru cei care nu știu
Există și o mică problemă de orgoliu în relația noastră cu manualele. Dacă un lucru pare simplu, citirea instrucțiunilor poate părea inutilă. Uneori chiar avem senzația că ar trebui să ne descurcăm fără ajutor.
Și aici obiectele casnice au o calitate remarcabilă: nu sunt impresionate de încrederea noastră în noi.
Șurubul rămâne prea lung. Aplicația refuză parola. Aparatul continuă să clipească. În cele din urmă, problema trebuie rezolvată, indiferent cine avea dreptate.
A cere informația de care avem nevoie nu spune mare lucru despre cât de capabili suntem. Spune doar că există o informație pe care încă nu o avem.
Uneori întrebarea bună apare după prima încercare
Nici soluția opusă nu este foarte practică. Nu trebuie să citim patruzeci de pagini înainte să apăsăm un buton. Există situații în care cel mai simplu mod de a înțelege ceva este să încercăm.
Prima încercare ne arată ce nu știm. Poate tocmai aici se află diferența utilă: între a încerca pentru a înțelege și a insista doar pentru că vrem ca prima noastră presupunere să fie corectă.
După prima eroare putem avea informații pe care nu le aveam înainte. Știm unde ne-am blocat. Știm ce nu se potrivește. Acum manualul nu mai este o listă abstractă de pași, ci răspunde unei întrebări concrete.
Nu numai obiectele vin cu situația asta
Același obicei apare și în alte locuri. Începem un program fără să citim ce face o anumită setare. Completăm un formular presupunând ce ni se cere. Folosim o funcție nouă a telefonului și abia când nu se comportă cum vrem căutăm explicația.
Nu este nevoie să transformăm fiecare lucru simplu într-un curs. Dar există o diferență între încrederea că ne vom descurca și convingerea că trebuie să știm deja. Prima ne ajută. A doua poate să ne țină zece minute cu aceeași piesă în mână.
Uneori informația ne economisește mai mult decât timp
A citi două rânduri poate evita o jumătate de oră de încercări. Dar nu acesta este singurul câștig. Ne poate scuti și de iritarea care apare când lucrurile nu respectă scenariul pe care l-am construit în cap.
În loc să concluzionăm că obiectul este prost, că programul „nu merge” sau că cineva a proiectat totul fără nicio logică, putem descoperi ceva mult mai puțin dramatic: exista un pas pe care nu îl știam.
Și, din păcate pentru orgoliu, uneori chiar era scris cu litere mari.
Nu este nicio rușine să nu știm ceva ce încă nu am citit.
Problema începe abia când preferăm să repetăm aceeași greșeală numai ca să nu recunoaștem că avem nevoie de instrucțiuni.
Lasă un răspuns