Dr. Grinch și-a încheiat colaborarea cu cabinetul. Nu din motive clinice. Nici pentru că ar fi descoperit brusc bucuria Crăciunului, oamenii sau beneficiile respirației diafragmatice. Din motive mai puțin spectaculoase. Să spunem doar că, atunci când un personaj devine prea cunoscut, încep să apară prin jur tot felul de oameni care folosesc expresii precum „drepturi”, „proprietate intelectuală” și „ar fi mai prudent”. Dr. Grinch a ascultat, a ridicat o sprânceană și a decis că are lucruri mai importante de făcut decât să citească texte scrise cu font de opt puncte.
Și-a luat sarcasmul, cana și toleranța redusă la dramatism și a plecat. Cabinetul, însă, nu rămâne gol. În fotoliul roșu s-a instalat Dr. Gira, psiholog. Are gâtul mai lung, ceea ce îi oferă un avantaj profesional evident: vede tiparele de la distanță. Din păcate pentru pacienți, le vede și pe cele pe care ei sperau să nu le observe nimeni.
Dr. Gira nu vine să repare ceea ce funcționa
Cei care au citit până acum seria Dr. Grinch și anxietatea pot sta liniștiți. Nu aruncăm articolele, nu declarăm că anxietatea s-a vindecat administrativ și nici nu începem o nouă psihologie în care orice problemă se rezolvă privind apusul și spunând de trei ori că merităm lucruri bune.
Dr. Grinch și Dr. Gira ar avea, probabil, câteva neînțelegeri serioase în privința vegetației din cabinet. În rest, s-ar înțelege suspect de bine. Doar că ar pune întrebările puțin diferit.
Dr. Grinch ar fi întrebat:
„Bun. Și ce dovezi avem?”
Dr. Gira ar privi puțin mai departe și ar întreba:
„Ce îți scapă din cadru?”
Unul verifica dacă povestea rezistă în fața dovezilor. Celălalt caută ceea ce mintea a lăsat în afara imaginii. Dr. Grinch era interesat de certitudinile pe care anxietatea le fabrica prea repede. Dr. Gira va fi interesat și de lucrurile pe care nu le mai vedem atunci când ne fixăm pe o singură explicație.
Amândoi ar avea probleme cu propozițiile care încep prin „Sigur se va întâmpla…”, deși nimeni nu știe încă ce se va întâmpla. Amândoi ar privi cu suspiciune afirmația „Așa sunt eu” atunci când ea înseamnă, de fapt, „Așa fac de douăzeci de ani și n-am verificat niciodată dacă există și altă variantă”. Și niciunul nu ar confunda psihoterapia cu distribuirea gratuită de confirmări.
Se schimbă personajul. Nu se schimbă întrebările importante.
De ce o girafă?
Pentru că, dacă tot au apărut girafele în viața mea și refuză să mai plece, ar fi fost aproape nepoliticos să nu le ofer și un cabinet. Dar există și un motiv mai bun. Girafa are o perspectivă pe care majoritatea dintre noi nu o avem atunci când suntem prinși într-o problemă: poate vedea mai departe.
Noi, când suntem anxioși, vedem uneori doar următoarele zece minute. Când suntem răniți într-o relație, vedem mesajul care nu a venit, replica spusă prost sau momentul în care celălalt s-a îndepărtat. Când ne este frică, câmpul vizual psihologic se îngustează până când scenariul care ne sperie devine singura variantă disponibilă.
Dr. Gira are avantajul unui gât absurd de lung. Metaforic vorbind, desigur. În cabinet i-ar crea probleme serioase cu corpurile de iluminat. El încearcă să vadă și ce este dincolo de momentul prezent: tiparul, repetiția, contextul, alternativa, lucrul pe care îl facem de fiecare dată și apoi îl numim coincidență.
Ai spune: „Nu am noroc în relații.”
Dr. Grinch ar fi întrebat probabil:
„Și ce dovezi ai că este doar ghinion?”
Dr. Gira ar coborî privirea de undeva de foarte sus și ar spune:
„Ce îți scapă din cadru? De câte ori trebuie să se repete același lucru înainte să încetăm să-i spunem ghinion?”
Dr. Grinch ar aproba. Probabil fără să recunoască.
Același cabinet. Alte copite.
Dr. Gira nu vine să fie mai drăguț decât Dr. Grinch. Asta trebuie lămurit de la început, ca să evităm reclamațiile ulterioare. Nu va avea perne pe care scrie „Ești suficient”. Nu pentru că mesajul ar fi neapărat greșit, ci pentru că există riscul ca cineva să stea pe pernă timp de șase luni și să creadă că terapia merge excelent.
Pe masa lui există mai degrabă o cană imaginară pe care scrie: „Iau. Analizez. Întreb. Ajut.” Ordinea este importantă. În primul rând ascultăm. Apoi încercăm să înțelegem. După aceea apar întrebările. Unele confortabile. Altele mai puțin. Și abia apoi încercăm să schimbăm ceva.
Psihoterapia reală nu înseamnă ca terapeutul să stea de partea opusă a mesei și să demonstreze că ai gândit greșit. În terapia cognitiv-comportamentală, explorarea gândurilor presupune colaborare și verificarea lor împreună, nu un duel în care psihologul trebuie să câștige. Beck Institute descrie această abordare prin ideea de empirism colaborativ: terapeutul și clientul examinează împreună gândurile, emoțiile și comportamentele.
Dr. Grinch ar fi spus:
„Hai să vedem dacă ai dovezi pentru ceea ce spui.”
Dr. Gira ar spune:
„Hai să vedem și ce nu ai pus încă în imagine.”
Diferența nu este uriașă. Dar îi dă lui Dr. Gira o perspectivă proprie.
Psihologie cu umor, nu psihologie în glumă
Aici merită făcută o diferență. Dr. Gira este un personaj. Problemele despre care vorbește nu sunt. Anxietatea nu devine mai puțin reală pentru că râdem de felul în care mintea poate transforma un mesaj fără răspuns într-un documentar de trei episoade despre abandon.
Depresia nu este amuzantă. Atașamentul, frica de respingere, perfecționismul, nevoia de control sau dificultatea de a pune limite pot produce suferință reală. Umorul este folosit aici pentru a crea puțină distanță față de mecanism. Uneori este mai ușor să vezi cât de absurdă poate deveni o concluzie anxioasă atunci când o auzi spusă de o girafă cu ochelari.
Problema rămâne serioasă. Nu este obligatoriu ca și explicația să poarte cravată neagră.
Psihoterapia însăși presupune o relație de colaborare între persoană și psiholog, nu doar aplicarea mecanică a unor tehnici. American Psychological Association descrie terapia tocmai ca pe un proces în care clientul și psihologul lucrează împreună pentru înțelegerea problemelor și schimbarea comportamentelor care produc dificultăți.
Așadar, Dr. Gira poate glumi. Dar nu râde de omul din fața lui. Râde, uneori, împreună cu el de lucrurile incredibil de complicate pe care mintea umană reușește să le construiască din trei informații, două presupuneri și un mesaj văzut la 22:47.
Dr. Grinch nu dispare din istorie
Articolele publicate până acum rămân parte din povestea acestei serii. Nu am de gând să mă prefac că Dr. Grinch nu a existat, să-i șterg urmele și să susțin că Dr. Gira a fost dintotdeauna în cabinet. Ar fi exact genul de rescriere a realității pe care ambii ar critica-o.
Dr. Grinch a deschis seria. El a întrebat când frica este confundată cu pericolul. A discutat cu spiridușii din minte, a pus sub semnul întrebării nevoia de control și a ascultat corpul atunci când acesta trăgea alarma înainte să verifice dacă există și incendiul.
Dr. Gira continuă de aici. Unele dintre articolele vechi vor primi treptat noua identitate a seriei. Ideile psihologice nu trebuie schimbate doar pentru că personajul care stă în fotoliu are acum pete în loc de blană verde. Iar cei care au venit pentru Dr. Grinch vor recunoaște probabil destul de repede ceva familiar.
Dr. Grinch întreba:
„Ce dovezi avem?”
Dr. Gira va întreba:
„Ce îți scapă din cadru?”
Sarcasmul a rămas.
Ce îl așteaptă pe Dr. Gira
Pe rafturile cabinetului sunt deja suficiente probleme pentru câteva vieți: Anxietate și stres. Relații și atașament. Gânduri automate. Emoții. Limite personale. Stimă de sine. Perfecționism. Depresie.
Dr. Gira privește raftul. Apoi privește agenda. Probabil regretă deja că a acceptat postul. Dar exact aici începe noua etapă.
Vom vorbi despre anxietate fără să transformăm fiecare emoție într-o patologie. Despre relații fără să diagnosticăm foștii parteneri de la distanță. Despre atașament fără să-l folosim drept scuză pentru orice comportament. Despre limite fără să confundăm sănătatea psihologică cu blocarea tuturor oamenilor care ne contrazic. Despre stimă de sine fără citate lipite peste apusuri. Despre depresie fără formule simpliste și despre schimbare fără promisiunea că există o versiune perfectă a noastră ascunsă undeva și așteptând să fie deblocată.
Uneori va fi serios. Uneori va fi incomod. Uneori va fi absurd de amuzant tocmai pentru că ne vom recunoaște.
Și, când cineva va spune: „Dar eu așa simt.” Dr. Gira nu va spune că sentimentul nu contează. Va ridica doar privirea din carnețel și va întreba:
„Ce simți este real. Dar ce îți scapă din cadru?”
Cred că Dr. Grinch ar fi mulțumit. Nu ar recunoaște, evident.
Bun venit, Dr. Gira
Așadar, cabinetul are un nou locatar. Dr. Gira – Clinical Psychologist, PhD, cel puțin în universul acestei serii. Are ochelari, un carnet, un fotoliu roșu și avantajul biologic de a putea privi problemele de sus.
Nu promite iluminare. Nu vinde pozitivitate. Nu diagnostichează foști iubiți după trei capturi de ecran. Și nu garantează că o să-ți placă toate întrebările.
Promite doar ceva mai modest: să nu lase o explicație comodă să treacă drept adevăr doar pentru că a fost repetată suficient de mult.
Dr. Grinch a părăsit cabinetul.
Dr. Gira tocmai și-a deschis carnetul.
Prima întrebare este deja pregătită:
„Ce îți scapă din cadru?”

Lasă un răspuns