"Să ne adunăm este începutul, să rămânem împreună este un progres, să muncim împreună este un succes." (Henry Ford)
teamOrganizaţiile performante sunt cele care construiesc echipe capabile să se dezvolte singure.
TEAM BUILDING-ul este un proces de învăţare facilitat de un trainer, prin intermediul căruia colegii dumneavoastră se transformă într-o astfel de echipă, deoarece pe parcursul desfăşurării lui rezolvă exerciţii ce îi ajută:
• să-şi clarifice valorile, direcţiile de acţiune şi strategiile companiei;
• - să comunice eficient şi profesional, respectând colegii şi clienţii;
• să aplice regulile şi procedurile companiei de desfăşurare a activităţii;
• să-şi cunoască colegii şi rolul fiecărui membru al echipei în rezolvarea sarcinilor, în asumarea responsabilităţilor şi în luarea deciziilor.
Această metodă de formare şi învăţare se recomandă a fi utilizată:
• la începutul formării unei echipe sau când aceasta se îmbogăţeşte cu noi membri, pentru a facilita cunoaşterea reciprocă a coecipierilor;


• în momentul când intervine o rutină accentuată în viaţa şi activitatea membrilor echipei cu rolul de a revitaliza relaţionarea dintre ei, de a le reactualiza diferenţele de rol ale fiecăruia, de a-i remotiva să acţioneze spre atingerea scopului comun, de a-i refocaliza asupra sarcinilor;
• când în interiorul echipei există conflicte interpersonale ce declanşează disfuncţionalităţi şi trebuie eliminate barierele de comunicare pentru a fi reinstaurată încrederea în sine şi în coechipieri.
Oamenii au personalităţi diferite, cu stiluri comportamentale diferite şi ideal ar fi ca ele să fie complementare, să se completeze. Misiunea trainerului este de a cunoaşte personalităţile participanţilor şi cauzele ce împiedică transformarea lor dintr-un grup într-o echipă. El este cel care va alege exerciţiile şi metodele eficiente capabile să declanşeze construirea echipei, să elimine eventualele piedici şi să-i ajute pe participanţi să conştientizeze parcurgerea etapelor de construcţie şi consolidare. Va preda ştafeta la final fiecărui coechipier şi managerului care va urmări dezvoltarea ulterioară a echipei. Rolul trainerului se va finaliza după ce a construit o relaţie de parteneriat bazată pe comunicări frecvente şi urmărirea progreselor evidenţiate după TEAM BUILDING.