Influenta' pe care o au emotiile asupra functiei respiratorii este bine cunoscuta in viata cotidiana. Senzatia brusca de sufocare intalnita in starile anxioase este descrisa de expresii de genul: "iti ia suflul" sau "mi-a taiat respiratia". Oftatul reprezinta o forma comuna de expresie pentru deznadejde. Plansul este un alt fenomen complex in care este implicata faza expiratorie a respiratiei. Iar mai presus de toate, respiratia este o componenta importanta in actul vorbirii.

   Datorita acestei corelatii stranse dintre tensiunile emotionale si functiile respiratorii, este probabil ca in majoritatea bolilor ce implica organele aparatului respirator factorii psihologici sa joace un rol important.

Astmul bronsic
  
   In astm, ca si in alte tulburari ale functiilor vegetative, actiunea factorului emotional se bazeaza pe reactiile fiziologice la stimulii emotionali. Simptomele reprezinta reactii exagerate si cronice la anumite emotii ; natura exagerata si cronica a acestora se datoreaza in principal faptului ca stimulul emotional este de natura inconstienta, intrucat el nu poate fi

acceptat de latura constienta a personalitatii.
   O mare varietate de factori emotionali au fost mentionati de diferiti observatori; printre acestia figureaza aproape orice stimul de natura emotionala a carui actiune este brusca si intensa - excitatie sexuala, gelozia si criza de furie. Viziunea asupra cazurilor de astm asa cum apare in acest articol se fundamenteaza in principal pe studiile facute in cadrul Institutului de Psihanaliza din Chicago. In aceste studii s-a descoperit ca, in spatele acestei varietati derutante de factori emotionali, se poate discerne o constelatie psihologica centrala.

   In acest scurt articol vor fi discutati doar factorii psihodinamici fundamentali in relatia lor cu alergia. Factorul psihodinamic central il reprezinta un conflict axat pe o dependenta excesiva si nerezolvata fata de mama. Ca aparare impotriva acestei fixatii infantile se pot dezvolta toate tipurile de trasaturi de personalitate : persoane agresive, ambitioase, argumentative, temerare si, de asemenea, tipurile hipersensibile, cu inclinatii estetice. Unii astmatici sunt caractere de tip compulsiv, pe cand altii au mai degraba natura isterica. Ar fi inutil sa definim un profil caracteristic bolnavului de astm ; nu exista un asfel de profil. Cu toate acestea, dependenta refulata fata de mama este o trasatura constanta in jurul careia se pot dezvolta diferite tipuri de aparari caracteriale. Continutul acestei dependente este mai mult o dorinta de a fi protejat, de a fi continut psihic de catre mama sau substitutul acesteia. Tot ceea ce risca sa il separe pe pacient de mama protectoare sau substitutul acesteia este in masura sa precipite o criza de astm. La copii, evenimentul nasterii unui frate care ameninta sa capteze atentia mamei se regaseste cu o uimitoare frecventa la debutul bolii astmatice. La adulti, tentatia sexuala sau un iminent mariaj poate constitui un factor precipitant. Pentru tanara fata, acceptarea functie biologice a feminitatii este punctul de cotitura in dezvoltarea individuala, ce o separa pe acesta de mama sa. Ea devine astfel concurenta mamei, in loc de a mai fi copil dependent de ea. In cazul fiului, casatoria acestuia devenit adult, aduce in prim-plan acest conflict dintre atasamentul dependent fata de mama si mai matura iubire sexuala pentru logodnica, conflict care adesea marcheaza debutul bolii de astm.
   Se pare ca orice efort brusc care solicita o functionare autonoma a individului poate sa reactiveze conflictul adanc inradacinat dintre tendintele catre independenta si cele spre dependenta si sa precipite astfel criza de astm.
   In concordanta cu aceste concluzii, in viata pacientilor astmatici se regaseste ca motiv recurent un istoric de respingere materna. Copilul care inca depinde de ingrijirea materna raspunde in mod firesc la respingerea din partea acesteia prin sentimentul unei insecuritati crescute si printr-o cramponare mai mare de aceasta. In alte cazuri s-a constatat ca mamele copiilor astmatici insistau sa-i faca pe acestia independenti prea de timpuriu. Prin fortarea copilului catre o independenta care este inca inacceptabila pentru acesta, ele obtin tocmai opusul, rezultatul fiind o insecuritate crescuta a copilului si o cramponare dependenta.
   Studiile psihanalitice au avansat teoria conform careia criza de astm reprezinta un strigat reprimat dupa mama. Relatia dintre astm si plans a fost sustinuta defaptul ca multi dintre pacientii cu astm relateaza in mod spontan despre dificultatea lor de a plange. Mai mult, s-a observat in repetate randuri cum crizele de astm incetau cand pacientul putea sa-si dea frau liber sentimentelor prin intermediul plansului.
   O alta observatie importanta se refera la ameliorarea imediat ce apare la un numar de cazuri dupa ce pacientul a marturisit ceva ce il facea sa se simta vinovat si din cauza caruia astepta sa fie respins. Confesiunea duce la stabilirea unui atasament dependent fata de terapeut, atasament ce fusese perturbat de sentimentele de vinovatie ale pacientului si de asteptarile acestuia de a fi respins de catre terapeut. A vorbi (a te confesa) reprezinta o utilizare mai articulata a actului expirator , prin care adultul ajunge la acelasi rezultat ca si cel obtinut de copil prin plans. El recapata dragostea unei persoane de care este dependent.
Aceasta reprimare a plansului genereaza dificultati respiratorii ce pot fi observate in situatia copilului care incearca sa-si controleze nevoia imperioasa de a plange sau care cauta, dupa o perioada indelungata de esecuri, sa se opreasca din plans. Dispneea si suieratul caracteristic care apar atunci seamana izbitor cu o criza de astm.
   Identificarea factorilor emoţionali care acţioneaza în astm nu ar trebui să ne distragă atenţia de la influenţa egală ca importanţa pe care o au factorii alergeni. Aceasta este mult mai clar pusă în evidenţă în crizele astmatice sezoniere care apar simultan cu polenul la care pacientul este sensibil. În cazurile în care sensibilitatea se manifesta la părul de animale, vopsea, fibre, etc, crizele vor fi adesea produse cu un surprinzator dramatism în momentul în care pacientul este expus la alergenul specific implicat. În asfel de cazuri, desensibilizarea este adesea benefică.
   Problema centrală în astm o reprezintă relaţia dintre cele două tipuri de factori etiologici, cei emoţionali şli cei alergeni. În baza evidenţei clinice nu există nici o îndoială că astmul poate fi precipitat atât de expunerea la un alergen specific, cât şi de factorii emoţionali de natură descrisă anterior. Este cel mai important să reţinem că oricare dintre cei doi factori consideraţi independenţi poate produce un atac, dar adesea coexistă ambii factori.
   Doar o combinaţie de stimuli emoţionali şi factori alergici vor produce o criză. În majoritatea cazurilor este suficientă înlăturarea unuia sau a ambilor factori determinanţi coexistenti , fie cel alergen, fie cel emoţional, pentru a elibera pacientul de crize.
   Este posibil, ca sensibilitatea la trauma de separare şi aceea la alergeni să apară în mod frecvent împreună la aceeaşi persoană, ele reprezentând manifestari paralele ale aceluiaşi factor constitutional de bază.